Surse, publicații și investigații
Aceeași sursă care a contactat GSP, oferindu-i informația că Monica Iacob Ridzi a încredințat fără licitație un purcoi de bani unor firme de apartament, a contactat, cu o săptămână mai devreme, redacția Academiei Cațavencu, prin ITM (am avut aceptul celui în cauză de a folosi această informație). Doar că, din lipsă de timp pentru verificarea atentă a detaliilor și din lipsă de spațiu pentru plasarea subiectului la o rubrică de bârfe, cazul Ridzi nu a fost lansat de către Academia Cațavencu, ci, cu o săptămână întârziere, de către GSP. Că vestitul Birou de Investigații al AC n-ar fi fost în stare să ducă până la capăt ancheta făcută de 4 oameni de la GSP, nu am nici macar cel mai mic dubiu. Ei s-ar fi oprit la o barfă, și-ar fi dat două-trei prime consistente și gata. Iar Monica Iacob Ridzi ar fi fost și azi ministru. Dar, dacă, prin absurd, Academia Cațavencu ar fi dus investigația până acolo unde a dus-o GSP, ce s-ar fi spus? Că e totul făcut la comanda lui Vântu, care n-a luat destui bani de la MTS? Că firma de producție video a soției nu știu cărui șmecher din RC n-a primit bani destui pentru niște clipuri pe care urma să le filmeze?
Chiar. Oare de ce Udrea este atât de apărată de Academia Cațavencu în bătalia cu Tolo? Să fie pentru că Realitatea a primit o cârcă de bani prin încredințare directă pentru un program cu audiență de nișă?
Pe bune, nu trebuie să duceți slugarnicia sub genunchi. Există mereu varianta în care vă opriți atunci când sughiță Paul.
