Medalii pentru premianți

Am citit recent prin presa asta a noastră de zi cu zi și noapte cu noapte că însuși micul Emil Boc, mai-marele guvernului, a chemat la sine însuși să-i felicite, să petreacă și să se desfete pe cei 2 oameni care au luat primii bani prin programul Prima Casă.

După ce i-a chemat, a anunțat că el nu mai merge, după care a mers. Micul Boc s-a mai răzgândit el așa în viața lui - mă rog, nu i-o fi ușor printre atâtea ministere, decizii și reforme, se mai încurcă omu’.

Domnu’ editorialist care a prestat editorialul cu pricina părea așa de supărat de numa’ din cauza asta. Eu nu-l înțeleg. N-ar trebui să ne bucurăm ? Uite, micul Boc știe să motiveze oamenii de valoare.

Mai amu ceva vreme, a dat un mare bocanc în gură tuturor celor care au stat și-n cap să-și plăteasca taxele la stat. După care micul Boc, mai mare peste mai mari, le-a explicat că-s bătuți în cap - proștilor, luzărilor - le-a zis micul - nu trebuia să plătiți, fraierilor care sunteți. Că uite, amu vă dădeam liber și vă reeșalonam tot.

Amu iată, premiază - nu-i așa ? -pe niște copii care au meritul deosebit și unic de a face și ei o datorie. Adică n-au produs nimic, n-au construit nimic, n-au salvat pe cineva de la moarte, n-au luat 10 la olimpiada de matematică, nu s-au calificat la Balcaniada de chimie. Au făcut un credit. Nu e normal să-i lauzi ? Cine mai e ca ei ?

Ca mâine, micul o să premieze cerșetorii cu rezultate deosebite pe ramură, boschetarii care au renunțat la poduri modeste și au trecut la lux, în cartoane duplex. Și de ce nu, hoții de buzunare cei mai iuți de mână, pe principiul care-i mai iute e mai merituos.

C-așa-i la noi, nu ratăm nici o ocazie să promovăm, felicităm, medaliem și premiem pe cineva, dacă întrunește minima condiție de a nu fi făcut nimic notabil niciodată.

4 Responses to “Medalii pentru premianți”

  1. puiu  on July 14th, 2009

    hehehehe….chiar asa

  2. Lirca  on July 14th, 2009

    exact din aceste motive, majoritatea valorilor se îndreaptă spre taramuri in care le este apreciata munca și gândirea.

  3. marius  on July 15th, 2009

    cum nu au facut nimic? hranesc sistemul bancar!!!a bagat Guvernul bani in banci, ii felicita pe cei care baga! nu e corect???

  4. Alexandra  on July 15th, 2009

    Sincer, mie mi se pare că-n scumpa noastră ţărişoară se desfăşoară un adevărat spectacol comic (şi de plâns, totodată) care-i are ca protagonişti pe “mai marii” care ne conduc. Cât despre acest “fapt minor”, el este, involuntar, dovada vie că politicienii ne ghidează după deviza “banul conduce!” în faţa căreia valorile morale nu fac mare lucru. Lăsaţi, aşadar, să-i premieze pe cei ce fac credite, că ceilalţi or să emigreze spre continente străine, să-i premieze cei de-acolo pentru alte lucruri mai importante!


Leave a Reply